Gheorghe Muruziuc – un erou necunoscut

(În dimineaţa zilei de 28 iunie 1966, un Tricolor flutura deasupra Fabricii de zahăr din Alexăndreni)

28 iunie 1966 era o zi de marţi. În acea zi, orăşelul Alexăndreni de lângă Bălţi a devenit centrul unei informaţii cu caracter strict secret pentru conducerea de partid şi de stat a RSS Moldoveneşti. Însă pe cât aceştia au încercat să o dosească, pe atât noutatea a devenit mai populară, căci, cu o viteză de neînchipuit, oamenii o transmiteau prin şoapte unii altora. Nu au tăcut nici posturile de radio „vrăjmaşe” din Europa.
Aşadar, începând cu ora 4.30, mai multe apeluri telefonice sau bătăi în uşă i-au trezit pe unii demnitari de partid, de miliţie şi de securitate din Alexăndreni, Sângerei şi Bălţi.
– Tovarăşe secretar. Ieşiţi afară şi priviţi. Pe coşul fabricii de zahăr atârnă un drapel care seamănă cu cel al României.
– Un tricolor românesc? La fabrică? Incredibil!
Buimatici, frecându-şi ochii de câteva ori, de parcă visau, toţi ca unul înlemneau la cele văzute: într-adevăr, pe coşul fabricii de zahăr din localitate, la circa 40 de metri înălţime, flutura un ditamai tricolor, iar alături, pe o ţeavă, stătea un omulean. Informaţia a fost transmisă de urgenţă organelor competente de la Chişinău.
– Cine este cel de sus?
– Gheorghe Muruziuc. Lucrează electrician la noi, la fabrică. Îl cunoaşteţi…
Gheorghe Muruziuc s-a născut la 19 noiembrie 1930 în orăşelul Făleşti, fiind cel mai mare din cei opt copii ai lui Pavel şi Ana Muruziuc, şi a avut soarta copiilor care s-au născut cu puţin înainte de război: a îndurat mizeria războiului, foametei, colectivizării, deportărilor, precum şi promisiunea construcţiei comunismului. A urmat primele patru clase la şcoala primară românească din localitate (unde şi-a pus bazele idealurilor sale), iar opt clase le-a absolvit la sovietici. Apoi soarta l-a mânat în Rusia, la o şcoală FZO (de meserii), un fel de lagăr din care nu aveai dreptul să pleci. A lucrat mai întâi în Abhazia, unde a ajuns în 1952, după care – în regiunea Rostov, la o mină de cărbune. În Abhazia s-a căsătorit cu o tătăroaică, Ana, iar în regiunea Rostov s-au născut cei doi copii ai lor: Mihail în 1953 şi Vadim în 1956. În 1962 revine în Moldova şi se angajează la Fabrica de zahăr din Alexăndreni. În luna martie 1966, devine candidat în Partidul Comunist.
Realităţile văzute în Rusia, dar mai ales cele din Moldova l-au dezamăgit. Numai nu comunism putea fi considerat ceea ce îi tot băgau în cap ideologii sovietici, iar politica naţională din RSS Moldovenească rămânea doar pe hârtie – ruşii au dat năvală peste tot, au ocupat toate funcţiile importante, iar cultura naţională era neglijată prin eliminarea elementelor naţionale.
În 1965 i-a trimis o telegramă lui Brejnev, scriindu-i despre dezordinea de la fabrica la care lucra. Mare i-a fost mirarea că, la întoarcerea de la poştă, a fost invitat direct la şedinţa comitetului de partid al fabricii. Nu înţelegea cum de s-a întâmplat că cele scrise lui Brejnev au ajuns mai repede la urechile şefilor decât la destinatar. La şedinţă, mai-mari întreprinderii au recunoscut că fabrica lucrează prost, ceea ce nu însemna că el trebuia să-i scrie lui Brejnev. Cu toate astea, secretarul de partid l-a numit duşman al puterii sovietice. Din acel moment a început a fi persecutat la locul de muncă.
Nu o dată şi-a revărsat emoţiile şi dezacordul, discutând cu colegii de serviciu şi în cercurile prietenilor, inclusiv la şedinţele publice de la fabrică. De exemplu, la o lecţie publică, ţinută de un agronom de la fabrică, pe tema „formării RSS Moldoveneşti şi ajutorului acordat de poporul rus la eliberarea moldovenilor”, Gheorghe Muruziuc l-a întrebat direct pe vorbitor de ce guvernul URSS împiedică Moldova să se unească cu România.
Procurorul avea să constate mai târziu: „Începând cu 1964, permanent a desfăşurat agitaţie şi propagandă îndreptată la aţâţarea vrajbei naţionale dintre moldoveni şi alte naţiunii conlocuitoare a URSS. Muruziuc a susţinut că în Moldova există discriminare, exprimată prin limitarea şi ignorarea băştinaşilor, a drepturilor lor cetăţeneşti şi de muncă. El, de asemenea, a declarat că politica naţională din Moldova nu exprimă interesele poporului moldovenesc, cultura moldovenească (obiceiurile, limba, alfabetul) nu se dezvoltă în măsura dorită şi nu are nimic în comun cu cea rusă, ucraineană sau cu alte culturi ale popoarelor URSS. În legătură cu aceasta, Muruziuc a desfăşurat agitaţie şi propagandă pentru ca Moldova fie să se constituie într-un stat aparte, fie să se unească cu Republica Socialistă România. Doar în rezultatul unirii, problemele naţionale ale Moldovei vor fi soluţionate”.
Întrucât criticile aduse conducerii fabricii n-au dat niciun rezultat, Gheorghe Muruziuc a decis să întreprindă acţiuni concrete. Mai întâi, la 12 iunie 1966, în ziua alegerilor în Sovietul Suprem al URSS, a încercat să confecţioneze şi să arboreze pe coşul fabricii un drapel tricolor românesc, pentru a protesta astfel împotriva discriminării moldovenilor, dar a fost împiedicat de soţie. Următoarea acţiune a fost fixată pentru 28 iunie.
Cităm din mărturiile lui la interogatoriul din 29 iunie: „Într-adevăr, eu, la 28 iunie 1966, aproximativ la ora 4 dimineaţă, m-am urcat pe coşul de 45 de metri al fabricii şi acolo am arborat drapelul României. M-am aflat acolo până la ora 9. Drapelul l-am confecţionat de unul singur. Stofa roşie am cumpărat-o, duminică, 26 iunie, din magazinul din localitate. Am cumpărat doi metri, la preţul de o rublă 07 copeici metrul. Stofa albastră am cumpărat-o în aceeaşi zi în magazinul din or. Alexăndreni. Am cumpărat un metru la preţul de o rub. 60 cop. Stofa galbenă am luat-o de-acasă, dintr-o fostă faţă de pernă în care păstram ciorapii, fularele de iarnă etc. Drapelul l-am cusut în seara de 27 iunie în debaraua mea. Nimeni nu m-a văzut. Pe teritoriul fabricii am intrat sărind gardul. Din secţia unde lucrez am luat căngile şi m-am urcat pe coş. Toate acestea le-am întreprins conştient şi chibzuit. Prin aceasta am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România. Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”.
Conştient că vor încerca să-l dea jos cu orice preţ, Muruziuc s-a înarmat cu pietre, aşa încât atunci când au încercat să urce după el, a dat drumul unei cărămizi şi „salvamontistul” s-a retras…
În aceeaşi zi de 28 iunie i-a fost deschis un dosar penal, art. 71 Cod Penal al RSSM – aţâţarea vrajbei interetnice – şi art. 218 – huliganism. A fost percheziţionat la domiciliu, unde nu s-a găsit nimic deosebit, cu excepţia unei scrisori adresate lui Brejnev, pe care îl informa despre activitatea nesatisfăcătoare a fabricii de zahăr. La 3 iulie a fost arestat. La început, ancheta a fost efectuată de procuratura r-lui Lazovsk, iar mai târziu a fost preluată de KGB.
La 30 iunie a fost convocată, de urgenţă, adunarea generală a membrilor de partid de la fabrică. Şi aici, Gh. Muruziuc şi-a apărat poziţia – moldoveni sunt discriminaţi, iar Basarabia a fost anexată în 1940 de către URSS. „Consider că Basarabia, în anul 1940, fără nici un temei a fost ruptă de la România şi incorporată în URSS în calitate de RSS Moldovenească. Prin acest act violent, a fost despărţit poporul moldovenesc, o parte a rămas în România, cealaltă – în URSS. Mai devreme sau mai târziu, RSS Moldovenească va ieşi din componenţa URSS şi fie se va constitui în calitate de stat suveran, fie se va uni cu România. Sunt convins de aceasta”, a spus el. Ca rezultat, a fost exclus din partid.
Au urmat nenumărate interogări şi confruntări la Securitate. Astfel, la interogatoriul din 13 iulie, Gh. Muruziuc explica: „Într-adevăr, eu de mai multe ori am afirmat că problema cadrelor naţionale existentă în Moldova adesea conduce la devierea politicii naţionale, întrucât cadrele de conducere de alte naţionalităţi nu înţeleg muncitorii locali. Aceasta are loc din cauza că ei (şefii – n.n) nu cunosc limba, obiceiurile şi alte (…). Într-adevăr sunt convins că cultura moldovenească poate să se dezvolte mult mai dinamic, dacă Moldova s-ar uni cu Republica Socialistă România, deoarece strămoşii noştri au aceleaşi cultură, limbă şi obiceiuri”.
Despre politica de cadre, Muruziuc explica: „Când aceste persoane (Andrei Veşcă, Vitor Burduniuc, Ion Mânzatu ş.a. – colegii lui de lucru – n.n.) s-au pronunţat deschis asupra faptului că administraţia nu ţine cont de faptul că la fabrica noastră există cadre calificate care sunt folosite ca muncitori necalificaţi, dar, din motive necunoscute, invită muncitori din alte regiuni, ei au fost învinuiţi de naţionalism. Aproximativ în luna mai 1965 m-am întâlnit la stadionul fabricii cu Veşcă (Andrei). Nu ţin minte exact despre ce vorbeam, ştiu că am vorbit şi despre problema asemănării limbii moldoveneşti cu cea română şi că alfabetul rusesc nu poate reda toate nuanţele limbii moldoveneşti. De exemplu, Veşcă îmi spunea că numele meu Gheorghe, dacă îl scrii cu litere ruse, literele „e” şi „o” sună despărţite una de alta, prin aceasta deformându-se numele meu, în timp ce (în română) ele se pronunţă împreună”. (…) După părerea mea, împărţim fără temei cultura noastră în moldovenească şi română… Cultura moldovenească şi cea română formează un tot întreg. (…) Neregulile de la fabrică eu le-am pus pe seama conducerii fabricii, persoane care nu sunt băştinaşe, adică nu sunt moldoveni, sunt veniţi, iar interesul lor se rezumă doar la un salariu mare şi cât mai puţin să lucreze”.
La interogatoriul din 1 august, Gh. Muruziuc relata un fapt foarte interesant, care l-a marcat: „În luna martie, nu ţin minte data, seara, întâmplător m-am întâlnit cu el (avocatul Vasile Scripcaru) în cafeneaua oraşului Făleşti. Ne-am aşezat la o masă să luăm cina. Scripcaru avea un radiotranzistor pe care l-a deschis la Radio Bucureşti. Se transmitea muzică populară românească. În această vreme, s-a apropiat de noi chelneriţa, nu-i cunosc numele, de aproximativ 38-40 de ani; înaltă, smoliţică şi, adresându-se lui Scripcaru, l-a întrebat dacă e adevărat că între România şi URSS s-a încheiat un tratat privind libera trecere pentru vizitarea neamurilor. Ea ne-a lămurit că soţul ei are motocicletă şi ei ar dori să meargă la rudele lor din România”.
În cadrul anchetei, anchetatorul a pus la dubiu capacităţile mintale ale lui Muruziuc şi a dispus efectuarea expertizei psihiatrice (efectuată între 21 septembrie şi 11 octombrie 1966). Concluzia expertizei a fost clară – învinuitul nu suferă de asemenea maladie. Sora lui Gheorghe Muruziuc, Elena, care locuieşte la Ungheni, mi-a mărturisit că o doamnă, membră a comisiei de expertiză, i-ar fi şoptit chiar din start: „Ştii, Gheorghe, comisia poate decide orice, însă te consider sănătos şi nu voi admite să fii declarat alienat”. După eliberare, Gh. Muruziuc a căutat-o mult timp să-i mulţumească, dar n-a găsit-o.
Ancheta a fost efectuată într-un termen-record, timp de patru luni (pe parcursul investigărilor, Muruziuc a refuzat avocatul). La 29 octombrie i-a fost înmânat rechizitoriul. Peste două săptămâni, la 16 noiembrie 1966, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, după două zile de şedinţă specială ţinută la Bălţi, l-a condamnat pe Gheorghe Muruziuc la doi ani privaţiune de libertate, regim general. A fost internat în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul deţinerii moldovenilor arestaţi de NKVD după 28 iunie 1940) şi a stat termenul integral.
Potrivit unei expertize, drapelul lui Gheorghe Muruziuc avea următoarele dimensiuni: doi metri şi 57 centimetri lungime şi 78 centimetri lăţime. A fost ars la 13 ianuarie 1967 de către colaboratorii KGB.
Revenit la baştină, el a lucrat la Bălţi la o întreprindere de construcţie. A fost reabilitat prin Hotărârea Judecătoriei Supreme a RSSM din 11 martie 1991. În anii de renaştere naţională s-a implicat activ în lupta basarabenilor pentru idealurile naţionale, idealuri pentru care a făcut doi ani de lagăr. Cel puţin, unul din visele lui Gh. Muruziuc s-a realizat – Republica Moldova este astăzi stat independent.
Gheorghe Muruziuc a decedat la 25 septembrie 1998, fiind înmormântat în cimitirul din Făleşti. Au mai rămas în viaţă fratele Victor şi sora Elena. Copiii săi – Mihail şi Vadim – îşi câştigă pâinea cum pot.
Am căutat numele lui Gheorghe Muruziuc într-un dicţionar enciclopedic ilustrat, editat recent la Chişinău. Lipseşte. Numele lui este amintit sporadic în manualele de istorie, iar la Făleşti nu există nici măcar o stradă care să-i poarte numele, deşi în arhiva primăriei poate se mai păstrează demersul prietenului lui, Gheorghe Ghimpu, care cerea redenumirea unei străzi în memoria lui Gheorghe Muruziuc. Demersul aşa şi n-a mai fost discutat…
P.S. Cred că, cel puţin în şcolile din Făleşti şi Alexăndreni, prima lecţie din 1 septembrie – care urmează să fie dedicată represiunilor comuniste şi rezistenţei antisovietice – ar trebui să-i fie consacrată lui Gheorghe Muruziuc.
Autor: Mihai Taşcă, dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova
Acest articol a fost publicat în Politic și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s